Despre Mine

Fondator și Instructor

Fondator

Eu sunt Cătălin Vasile și voi fi instructorul tău.

În trecut am mai ținut cursuri în academii private de tip Cisco, dar și laboratoare în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare din Universitate Politehnica din București. O parte din munca mea a rămas ca materiale de studiu în aceste centre.

Mulți sunt speriați când aud de cursuri IT. “Nu sunt pentru mine, trebuie să știu mate, fizică, etc. Trebuie să fiu o persoană foarte orientată către tehnic.” Nu e chiar așa. Chiar și cei de pe partea de programare, în mare parte își folosesc strict ce au învățat din liceu. Sunt foarte puțini cei care chiar ajung și fac cercetare și folosesc toate acele noțiuni de care este speriată toată lumea. În cadrul cursurilor particulare ținute am avut parte de o diversitate mare de oameni. Am avut oameni de la facultăți de profil, dar și persoane de la Facultatea de Litere sau chiar muncitori necalificați din construcții. Toate aceste persoane au fost capabile să-și termine cursurile și să devină persoane experimentate pe aceste subiecte.

Acest lucru nu înseamnă că nu există cale de progres. Există oameni care rămân la aceste noțiuni, și sunt plătiți și apreciați decent, dar și cei care își continuă evoluția urmând mai multe cursuri care să-i ajute să înțeleagă noțiuni mai complexe. Totul depinde de tine. Este vorba despre muncă și nu despre un dar de la natură.

Cursurile vor fi în mare parte despre rețelistică. Ca experientă am trecut prin domeniu de la producătorul chipului până la cei care fac echipamente de testare pentru acest domeniu.
Primul meu job a fost la o firmă care producea chipuri pentru echipamente de rețea. După a fost la o firmă care lua aceste chipuri și le transforma în echipamente de rețea. Apoi am fost într-o echipă care dezvoltă echipamente de testare. Cu aceste echipamente se testau produsele de rețea la care lucrasem anterior. Iar acum lucrez pentru o echipă care dezvoltă echipamente wireless.

catah