Noi suntem
Project IVI
Primul ONG educațional din Râmnicu Vâlcea care folosește predarea interactivă a noțiunilor din IT.
Ce înveţi în cadrul profilului
"Project HackerVille"
Suntem încântați să anunțăm că IVI a încheiat un parteneriat cu echipele: Security Summer School și Open Education Hub de la Facultatea de Automatică și Calculatoare UPB. Acest parteneriat va oferi mentoratul necesar pentru dezvoltarea hub-ului de CyberSecurity, asigurându-se că studenții noștri primesc cea mai bună îndrumare și sprijin posibil.
Ce înveţi în cadrul profilului
"Infrastructură IT"
Pe perioada celor două semestre de curs, elevii deprind competenţe de depanare, supraveghere şi mentenanţă a unei infrastructuri de IT, aceasta cuprinzând echipamente de reţea.
Pentru a deprinde aceste abilităţi, elevii Project IVI au cursuri de Reţelistică, Linux şi Python, astfel încât, la finalul programului, să fie echipaţi cu cunoştinţele de bază pentru gestionarea unei infrastructuri de IT.
REȚELE
Plăci de rețea, routere, switchuri. Prin intermediul cursului de Introducere în Rețelistică vei afla cum să le coordonezi între ele astfel încât să construiești o rețea funcțională.
Linux
Linux este sistemul de operare folosit pentru servere. Acest curs este necesar pentru a putea pune în funcțiune servicii în retelele pe care le veti administra pe parcursul carierei.
PYTHON
Python este în prezent cel mai simplu și popular limbaj de programare, devenind una din tehnologiile principale în testarea și automatizarea administrării rețelelor.
Ce înveţi în cadrul profilului
"Dezvoltare Software"
Pe parcursul celor două semestre de curs, înveți să lucrezi cu baze de date, algoritmi de prelucrare a datelor și metode de lucru în echipă.
Pentru a deprinde aceste abilități, elevii Project IVI vor studia cursuri de Baze de Date, Introducere în Programare, Structuri de Date, Algoritmica și Programare Orientată Obiect, astfel încât, la finalul programului, să fie echipați cu cunoștințele de bază pentru crearea unei aplicații informatice de la A la Z.
Baze
de date
Prin acest curs se deprind abilitățile necesare pentru a gestiona datele potențialilor clienți. Cursul trece prin noțiuni de design, interogare și depanare a sistemelor de stocare a datelor bazate pe limbajul SQL.
Introducere
în programare
Acest curs are ca scop stimularea modului de gândire necesar dezvoltării unui program informatic. Pentru a parcurge aceste noțiuni se va folosi limbajul de programare Python.
Structuri de
Date și Algoritmică
Partea despre structuri de date se axează pe modul de reprezentare a datelor pentru optimizarea spațiului. Algoritmica dezvoltă metode de rezolvare a problemelor și optimizarea logicii programelor.
Programare Orientată
Pe Obiecte
Acest curs te învață conceptele necesare dezvoltării unei aplicații colaborative. Munca ta trebuie să faciliteze înțelegerea programului, depanarea și adăugarea de noi funcționalități. Limbajul de programare folosit este Java.
Testimoniale
Este un om cu experienta in domeniu, care a facut tot necesarul ca acest proiect sa reuseasca. La cursurile pe care le preda, face tot posibilul din pasiune ca participantii sa inteleaga toata informatia printr-un stil modern, fiind inteles de toti care sunt interesati de programare, varsta necontand.
Alexandru
Catalin este un vizionar dedicat și pasionat care a reușit să aducă o lumină nouă în comunitatea noastră prin introducerea și promovarea IT-ului în orașul nostru. Prin devotamentul său și expertiza în domeniu, a inspirat și a educat o întreagă generație de tineri în tehnologia modernă, deschizându-le noi oportunități și perspective. Este o sursă de inspirație pentru noi toți!
Razvan
Cătălin Vasile este un tânăr pasionat de domeniul IT, cu o dorință puternică de a învăța și de a se dezvolta în acest domeniu. De la o vârstă fragedă, a fost fascinat de tehnologie și a început să-și cultive abilitățile în programare și dezvoltare de software. Cu o atitudine proactivă și un spirit de cercetare, Cătălin a participat la diverse proiecte și competiții în domeniul IT, acumulând experiență și cunoștințe practice. Este cunoscut printre colegi pentru creativitatea sa și capacitatea de a rezolva probleme complexe. Cu o viziune clară asupra viitorului, Cătălin aspiră să devină un expert în domeniul IT și să contribuie la inovația și progresul tehnologic.
Andrei
Pentru mine Cătălin este un adevărat mentor, o sursa de inspirație pentru visul meu de a lucra în domeniul IT. Prin "Proiectul IVI Școală de vară" mi-a oferit șansa de a cunoaște acest domeniu. M-a ajutat sa înțeleg noțiunile teoretice și să le pun în practica în cadrul laboratoarelor, m-a determinat să doresc să studiez mai mult și să-mi îmbunătățesc capabilitățile. Prin firea lui calma și blândă, mi-a dat curajul și încrederea să particip la prima mea Olimpiadă de Informatica Aplicata "Acadnet". Astfel, sub îndrumarea lui Cătălin am obținut primul meu rezultat notabil: locul I pe județ la Secțiunea rețele și calificarea la etapa nationala. Acest lucru mi-a adus o bursa de merit și posibilitatea de a intra la facultatea dorita, fără examen. Ma susține în continuare cu pregătirea și îmi da încrederea sa pot spera la un rezultat cât mai bun. Mulțumesc pentru tot!
Ciprian
Previous
Next
Parteneri
Oameni şi iniţiative care ne-au sprijinit în călătoria Project IVI